Tehnologie

Galvanizarea la cald este bazată pe pregătirea chimică atentă și detaliată a componentelor din oțel. Curățarea chimică a oțelului este un proces compus din mai multe etape, scopul fiind eliminarea elementelor de contaminare de pe suprafața unei piese oxidate sau murdare. După pregătirea corespunzătoare a suprafeței oțelul se leagă de zincul topit, formând astfel un strat protector.

Piesele din oțel protejate necorespunzător împotriva factorilor externi dispun de durată de viață scurtă. Dintre metodele cunoscute și folosite pentru prevenirea coroziunii, galvanizarea la cald este considerată ca fiind metoda cea mai eficientă. Această metodă este eficientă, durabilă și cea mai economică în cazul preveniri coroziunii. Coroziunea, adică oxidarea fierului din cadrul oțelului, este fenomenul de distrugere neintenționată a unui material, în urma intrării în reacție cu elementele din mediul înconjurător. Galvanizarea la cald implică scufundarea piesei de oțel pregătită în zinc topit. Temperatura generată în urma galvanizării la cald este de 450-460°C. La această temperatură particulele de zinc se dispersează în stratul de oțel extern, ceea ce rezultă într-o legătură moleculară Fe-Zn puternică. Pe durata procedurii sunt formate numeroase straturi de aliaj, asigurând adeziunea stratului de zinc de substratul din oțel. Suprafața externă a aliajului este acoperită cu zinc pur. Grosimea totală a stratului depinde de grosimea materialului piesei din oțel și de valoarea din intervalul 45 – 280 µm. Durata de viață a startului de zinc depinde de numeroși factori, precum concentrația de acid din precipitații, eroziunea mecanică, elementele agresive din mediul în care se află structura galvanizată și grosimea stratului de zinc. În caz de condiții urbane obișnuite, pierderea de zinc este de aproximativ 3 µm anual. În condiții de agresiune redusă, durata eficacității protecției anticoroziune este de 30-50 ani. Avantajele galvanizării la cald: posibilitatea de aplicare de straturi de zinc în spații închise (e ex: spațiile interioare ale țevilor și rezervoarelor); prevenirea coroziunii suprafețelor secundare; garantarea aspectului de înaltă calitate în cazul structurilor din oțel; aplicare precisă și uniformă a straturilor de zinc, fiind posibilă și aplicarea în locurile greu accesibile; prepararea precisă a suprafețelor pentru aplicarea stratului anticoroziune datorită proceselor chimice complexe; strat cu grosime mai mare decât în cazul folosirii altor metode de aplicare de straturi de zinc, ceea ce facilitează durata de viață a protecției împotriva coroziunii în cazul țevilor; lipsa factorilor cu influență negativă și impact puternic asupra straturilor din oțel, deoarece straturile din aliaj sunt de câteva ori mai dure, decât absorbția de energie cauzată de impactele nedorite (zincul este un metal slab).